Mai tineti minte Legea Talionului? Probabil ca nu, de pe vremea lui Moise pana acum memoria se mai intuneca. Legea Talionului expune principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" si este foarte explicita in Vechiul Testament:
"Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui. Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul." (Exodul, 21:23-27)

Pedeapsa cu moartea s-a rafinat in ultimele secole. Cel putin in lumea occidentala. In tari din Africa este inca in vigoare pentru situatii de vrajitorie, de sarlatanism, sodomie, apostazie... In cele mai multe state care inca pastreaza pedeapsa capitala, ea este rezervata crimelor, inaltei tradari, violului, actelor de terorism si - in multe cazuri, mai ales in Asia - traficului de droguri.
Pedeapsa cu moartea, aplicată încă din Antichitate chiar şi pentru delicte de opinie sau abateri minore şi, din secolul al XVIII-lea – când a fost criticată, printre alţii de Voltaire şi de C. Beccaria – obiect al unei polemici umanitare şi juridice care, dacă nu a reuşit să obţină abolirea sa generalizată, a dus la utilizarea ei pe o scară mai redusă, în special în Europa.
La sfârşitul anilor ’90, pedeapsa cu moartea este prevăzută de legislaţia din aproximativ jumătate dintre statele lumii, în state ca SUA, Rusia, Japonia, China, dar şi Bielorusia şi Estonia.
Pedeapsa cu moartea este aplicată în unele societăţi în cazul unor infracţiuni ca spionajul, trădarea, crima, iar în altele şi pentru acte de viol, incest sau adulter.
În China, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupţie sunt pedepsite prin pedeapsa cu moartea.
De-a lungul istoriei, pedeapsa cu moartea s-a concretizat în: arderea pe rug – de exemplu, în cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu, decapitare, ghilotina – rămasă simbol al Revoluţiei Franceze, dar nu numai, scaunul electric – pedeapsă întâlnită în SUA de azi, tragerea pe roată şi tragerea în teapă – pedepse folosite în Ţările Române, în Evul Mediu, dar şi în alte părţi.

Filmul “Viaţa lui David Gale” este unul tulburător, care îţi schimbă modul de a gândi, de aceea a şi iscat numeroase controverse în rândul criticilor de film. Colega lui David Gale, Constance Harraway, membră a mişcării DeathWatch, organizaţie ce milita pentru abolirea pedepsei cu moartea, este găsită violată şi ucisă. Datorită “dovezilor” intenţionat puse la locul unde este găsit cadavrul, David este acuzat că a săvârşit crima şi este condamnat la pedeapsa cu moartea prin injecţie letală. Cu doar câteva zile înainte de a fi executat, David acceptă să-şi destăinuie povestea unei reviste în schimbul sumei de 500.000 de dolari. Jurnalista Bitsey Bloom constată însă că David este nevinovat şi încearcă să îl salveze.
Filmul are sloganul “Crima este clară. Adevărul nu este.", acest film militează pentru renunţarea la pedeapsa cu moartea

Tehnica mai multor planuri paralele care se intersecteaza este des intalnita aici. Acest film ne aminteste ca actiunile fiecaruia dintre noi pot influenta alti oameni si invers, totodata acest film trateaza un subiect actual, intr-o maniera complet noua. Acest film este despre rasism, prejudecati si intoleranta.

Ne-a impresionat secventa cu fetita care, crezand ca este protejata de o mantie invizibila anti-glont sare in bratele tatalui sau pentru a-l proteja iar in acel moment acel persan apasa pe tragaci. Aceasta este cea mai dramatica faza a filmului pentru ca persanul avea gloante oarbe in arma iar fetita nu a patit nimic.

O alta secventa care ne-a impresionat este aceea cand politistul o salveaza din masina in flacari pe sotia regizorului de televiziune, chiar cu pretul vietii, chiar daca doar cu cateva zile in urma acesta a abuzat-o sexual.

Ne confruntam atat de des cu discriminarea, incat sunt cazuri in care nici macar nu remarcam acest fapt. Discriminarea este imposbil de eliminat, caci numai intr-o societate ideala oamenii se adapteaza, de fiecare data, intr-o maniera perfecta la circumstante si la persoanele din jur, fara a tine cont de anumtite criterii injuste. Ar insemna ca fiecare dintre noi sa renunte la propria identitate.

Cu o notorietate ce se extinde la nivelul întregului glob şi un caracter aflat în imposibilitate de exterminare, discriminarea la locul de muncă, la fel ca orice altă formă de marginalizare a omului în societate, ţinteşte în principal acele persoane sau grupuri de persoane percepute în mod voit sau preconceput ca fiind slabe din punctul de vedere social. Astfel, persoanele aparţinând diferitor etnii, cele cu dizabilităţi, persoanele în vârstă şi femeile sunt categoriile cele mai expuse discriminării, în special la locul de muncă.
Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este, din păcate, un fenomen încă prezent în societatea democratică, fiind atât de obişnuit încât e considerat normal de către foarte mulţi români.